O pesa de pe vremea cand Zale suna a Zale, nu a struto-camila in care s-a transformat recent. E de pe albumul “Chei Verbale”, din 2005, si e presarata cu niste influente de drum`n`base, influente datorate baiatului/baietilor ( nu mai stiu sigur daca mai exista pe piata acest proiect ) de la Unu. Cum nu mai stiti cine e Unu? ” Mai avem nevoie si de iarbaaa…”. Enjoy:
P.S. Asta e track of the day pentru ieri.
Oricum, ghiseele au inceput sa dispara si apar alte modalitati de plata. Cum? Prin intermediul terminalelor. Sunt acele aparate prin care se pot face plati pentru diverse servicii, se pot cumpara bilete, se pot reincarca cartele telefonice, sau se pot plati chiar si amenzi. Sigur, macar in ceea ce priveste reincarcarea cartelelor, ati vazut dispozitive din astea prin oras. Vor si mai multe in cativa ani, de-abia acum incep sa se imprastie pe piata.
Pot fi amplasate oriunde si practica orice fel de plata, ca mod de a fenta altfel cozile siloase de la ghisee si casierii. Surprinzator, pentru noul val, ideea vine din est de la Mama Rusia, si a fost introdusa la noi de un grup de oameni de afaceri de peste Prut. Cu toate ca lumea a fost initial reticenta la ideea platii cu cardul si a metodelor alternative, ideea incepe sa capete contur si substanta. De exemplu, Zebra Pay, unul dintre jucatorii de pe piata, a instalat anul asta, in mai, terminale la mare, pe plaja. de unde se pot cumpara foarte simplu bilete CFR, cu ajutorul unui touchscreen.
Conform studiilor, ar fi necesar cam un terminal la o mie de locuitori, deci, raportat la toata floarea poporului roman, trebe vreo 22.000, asa ca loc este. Cum functioneaza business-ul? Furnizorul de servicii incheie frumusel un contract cu compania care detine terminalul, si pentru serviciul respectiv, plateste intre 3 si 40% din valoarea tranzactiei. Cele mai grase comisioane se incaseaza de la companiile care ar suporta costuri mai mari, daca si-ar incasa platile in regie proprie, ca de exemplu companiile din energie sau din telefonie. Ca cheluieli de exploatare, un terminal se intretine ieftin, cu chiria platita pe spatiul unde e amplasat si costurile cu amortizarea. Nu va speriati, nu o sa platiti in plus la factura, daca alegeti un terminal de genul asta. In plus, mai pot rasari venituri si din publicitate prin intermediul automatelor, une dintre cele mai fresh nise din advertising.
Momentan piata este impartita intre companiile Paypoint, PayUp ( mai vechi, aparute prin 2008 ) , si legiunea noua a fratilor basarabeni, companiile Zebrapay, Qiwi sau RomPay. La astea vechi, dezavantajul e ca functioneaza doar pe baza tehnologiei POS ( Point Of Sale ), si nu pot atrage venituri din publicitate sau din achizitia de bilete de tren, par egzamplu. Avantajul e, ca tot sunt mai vechi, si si-au stabilit deja multe parteneriate cu companiile interesate, iar, in cazul PayPoint, prezenta din ce in ce mai pronuntata in mediul rural. Totusi, la sate, cum nu prea se platesc utilitati pentru gaz sau intretinere, lumea e inca rezervata fata de achitarea unei facturi cu cardul. PayPoint permite de exemplu plata pentru utilitati, in timp ce ZebraPay inca nu e interesata. O alta directie in care se planuieste o ofensiva este achitarea la automat de rate bancare sau depuneri in conturi, tot prin card. Rompay sau ZebraPay, deja s-au pus pe creari de strategii pentru domeniul asta.
Va intrebati de ce incepe lumea sa se inghesuie pe piata asta? Pai, o varianta ar fi ca marii prestatori de servicii sunt sfichiuiti de criza iar presiunea de a-si reduce costurile operationale devine din ce in ce mai apasatoare. Sub acest imperativ, exista o tendinta din ce in ce mai mare de a-si externaliza cat de multe servicii pot, outsourcing intens. Cum spunea si un director de la o companie de plati alternative. Daca acum un an incheiau foarte greu parteneriate, acum au inceput ceilalti sa-i caute pe ei.
Exemple de ce puteti achita la un terminal de plati a unei companii noi. La automatele de la ZebraPay, deocamdata se reincarca cartele si se pot cumpara bilete de tren si de muzica. In curand, se vor putea plati utilitatile, amenzile, bilete de calatorie cu autocarul sau de intrare la diverse evenimente. La RomPay e cam la fel, se reincarca cartele, in viitorul apropiat se vor efectua plati pentru aceleasi chestii ca la ZebraPay. Asadar, bine ati venit in era in care nu mai trebuie sa suporti acreala muraturii de casier sau functionar care are impresia ca iti face o favoare ca iti incaseaza banii pe utilitati sau pe bilete. Macar terminalele astea nu zic nimic, isi fac treaba rapid si eficient, si nu te costa nimic in plus. Sa platiti bine!
Stoupe e producatorul de la Jedi Mind Tricks, care, anul trecut si-a lansat un album de zece track-uri, “Decalogue”, pe care a invitat diversi oameni. Pesa de aici e in colaborare cu Outerspace. Enjoy:
Iar am sarit ziua de ieri cu track of the day, iar tre sa recuperez azi cu doua pese. Incepem cu nenea Yeezy, MC/producator arhicunoscut in universul rap, din Chicago. Domnul Kanye a erupt in 2004 pe piata, cand si-a lansat apreciatul album, “College Dropout”. Omu` si-a facut, sanchi, un fel de titlu de onoare din faptul ca a renuntat la facultate. Cui ii trebuie atata scoala pana la urma. S-a descurcat tipul si fara. Oricum, albumul a fost un succes si a adus un suflu nou. Enjoy:
Missy Elliott e una dintre acele MC femei, care au pus piciorul in prag si le-a aratat masculilor cocky din domeniu ca si o femeie are coaie, ca sa-i zic asa. Multalentata, canta, scrie si produce, si cand zic canta, inseamna ca are si voce de vocalize mai lungi, nu doar de MC-ing sacadat, Missy nu a mai scos nimic nou de multisor. Pesa asta e de pe ultimul album de-al ei, “The Cookbook”, aparut in 2005. E scoasa din cuptorul celor de la The Neptunes, implicit de la nenea Pharell, Skateboard P. Enjoy:
Sunt destule de tipuri de fani. De la cei care se dau rotunzi desi sunt capete patrate, ca stiu doua chestii mari si late despre un anume artist pana la cei fanatici ( Jihaaaaaaad) care neavand altceva mai bun de facut cu viata lor de cacat, si-o dedica cu pasiune pe altarul existentei idolului lor. De aici poti sari rapid in faza cu dezaxare si labilitate. Dezvolti obsesii, incepi hartuirea si stai beat de fericire, cu binoclul la ochi, ascuns in spatele tufisurilor din fata casei obiectului tau de adoratie, Maria Sa, Persoana Celebra.
Acum vorbim de “fanii” inmultiti ca sporii in latenta pe retelele sociale. Pe Facebook si Twitter, cel putin, dai lovitura daca esti un picut cunoscut, popolar. Ai fani, friends, folowersi si o tona de like-uri la orice silaba scrisa pe perete. Am deschis subiectul asta, pornind de la un caz particular. Cineva ( persoana importanta, nu spun cine ) , isi pusese la un moment o poza pe wall-ul de pe Facebook. Era o poza banala, de pe un teren de fotbal, intitulata, cum altfel, “Fotbal”. Si un ratacit de “friend” nu pierde ocazia sa se remarce si scrie la modul ” hehe, eu am fotbal nu stiu cand, in nu stiu ce zi…”. Si cui ii pasa?
Poate sunt mai chibit dar mi s-a parut deplasata reactia asta. Avem asa un vierme de invidie in noi, de adunam pizma la suflet pentru oricine iese in fata reflectoarelor, gata sa fie dezbaracat pana la piele si rasucit pe toate partile de ochii publicului anonim si nefericit. Toata lumea vrea sa fie faimoasa, sa fie cunoscuta, sa aiba popularitate, sa se lafaie in mocirla asta de barfe si zvonuri, creata la orice basina data de un star. Se ignora total reactiile adverse, derivate din statutul de persoana publica. Cea mai nasoala? Pierderea oricarei farame de liniste si a oricarui crampei de intimitate. Lasa ca trece. Ce ne trebuie noua viata privata? Am fost in umbra toata viata, vrem sa explodam, sa lasam lumea cu gura cascata.
Dar nu multora li se intampla metamorfoza respectiva asa ca ramanem resemnati la ale noastre, si, cand prindem ocazia, ne guduram si empatizam, chipurile, cu trairile si parerile vreunui om cunoscut, in speranta ca ni se intinde o mana si avem si noi parte de acele 15 minute efemere de faima si recunoastere.
Celebritatea insa consta in mult mai multe. Despre asta, cu ocazia unui post viitor.
The Roots a deschis o noua formula de a canta rap. E o formatie in toate regula cu instrumente live si solist/MC, Black Thought. Anul asta, in iunie, au lansat albumul “How I got over”. De aici extragem pesa asta in feat. cu John Legend, bunul lor amic. E pentru tonusul de care aveti nevoie pentru maine, ca inceput de saptamana noua. Enjoy:
N-as fi scris postul asta, daca nu m-as fi uitat recent la “Funny People” cu Adam Sandler si Seth Rogen. De fapt, m-am uitat pe jumate, ca l-am inchis, scarbit de la mijloc. E, probabil, prima “comedie” urmarita incruntat. Rar mi-a mai trezit un sentiment de mila/frustrare un scenariu cu asa pretentii patetice de umor. Asa de slab incat a reusit sa puna niste actori, destul de talentati de felul lor, intr-o ipostaza stinghera de elefant intr-un magazin de portelanuri. Si mai induiosator e ca cine a scris porcaria aia, a zis ca ia pontul daca il umple cu tot felul de aluzii si referinte sexuale. A sarit din lac in put.
Si nu doar filmul respectiv e la pamant. Pe partea de comedii, cam tot ce a iesit in ultimii doi ani ( ma refer la ce am vazut eu ) sucks ass. Nimic notabil, scenarii dezlanate, poante rasuflate si limbaj licentios cat incape. Nu stiu de ce au inceput toti sa faca filme cu strategii din astea ” Daca bag niste replici cu ass, pussy, cunt, fuck, dick, cocksucker, imi iese macar sa imi recuperez investitia pe film”. Poate e pe gustul americanilor, dar ma intreb si eu, cat le mai trebuie? Nu se poate realiza o comedie de Doamne ajuta oare si fara ca, cel putin jumate din replici sa fie despre futut? Se poate, dar, pana la urma, momentan, asa se scrie reteta ieftina a succesului.
Trist. In ritmul asta o sa ajungem sa plangem la comedii. Sa le plangem de mila celor care au fost intr-atat de cretini incat sa creada ca servim orice basina de film si ne pierdem timpul pretios din viata, urmarindu-le ineptiile de pelicule.
Gasca mare si nebuna de la Army of the Pharaohs nu se dezice nici de data asta. Cum sound-ul le e asemanator celor de la Jedi Mind Tricks, banuiesc ca pe instrumentalul asta si-a bagat coada un pic Stoupe, producatorul de la Jedi. Goood shit. Pesa e de pe albumul “Ritual of Battle”, lansat in 2007. Enjoy:
Azi venim cu ceva vintage, throwback pana hat in 2004. O pesa de pe “Tasty’, albumul lui Kelis. Kelis s-a combinat cu Nas, s-au casatorit, au facut un bebe, si pe urma au divortat. Acuma l-a pus pe saracu` om sa-i plateasca 50 de mii de dolari pe luna ca pensie alimentara. A dracului muieri. Ce faci, fata, cu atata purcoi de bani in fiecare luna? In fine, pesa e numai buna de numarat copii si facut bani 
, emana senzualitate prin toti porii si toate notele si acordurile. Cum zice si Kelis in ea ” I`ll lay my head down and I`ll make your body blast”… bine, bine, da` chiar 50 de mii de bistari pe luna, fata? Enjoy:
